viziune strategicaDespre sah si Go.
Modelul jocului Go in cercetarea politicii
Pasiune pentru Go
Weiqi (Go): Arta marțială a savanților
Cât de greu este să joci go?
Marius Ion, Antrenor de go

Atat sahul, cat si jocul de go sunt doua jocuri de societate, devenite in epoca moderna sporturi ale mintii, care simuleaza arta razboiului.
Si in sah si in Go viziunea strategica a jucatorului are in vedere “cucerirea teritoriului”.

In sah folosesti sase tipuri de piese cu mod de actiune diferit, in total fiecare jucator dispune la inceputul partidei de 16 piese pe o tabla cu 64 de campuri. Nu am sa insist asupra regulilor jocului, in spatiul occidental sunt arhicunoscute.

La Go campul de joc este format din 19 x 19 lunii = 361 campuri. Jocul incepe cu tabla goala, fiecare jucator amplasand, pe rand, la intersectia liniilor cate o “piesa” – cate o piatra – toate avand valoare egala.
Scopul este “inconjurarea” si capturarea pieselor adversarului. Castiga cel care, la sfarsitul jocului are cele mai multe piese pe tabla, a “cucerit” cel mai mare teritoriu.

imperiale.ro Desi pare un joc simplu, in realitate un jucator de Go isi antreneaza constant o serie de aptitudini si abilitati care ii permit sa evolueze si sa dobandeasca o putere de joc din ce in ce mai mare: viziunea strategica, concentrarea, perseverenta, competitivitatea si autodepasirea, rabdarea samd.

Atat despre sah cat si despre Go s-a afirmat de-a lungul timpului ca au un rol deosebit in educatie, dezvoltand abilitati de gandire, imbunatatind semnificativ performantele scolare.

Pentru adulti, atat practicarea sahului cat si a jocului de Go are beneficii asupra vietii personale si profesionale, dezvoltand modalitati de gandire legate de strategie, tactica, competitie, reactie calculata si echilibrata la mutarile adversarului.

Despre beneficiile practicarii sahului s-au efectuat de-a lungul timpului numeroare studii si analize, fiind publicate numeroare articole si carti, spatiul occidental avand la dispozitie un volum mare de informatii pe acesta tema.      top page

Beneficiile sahului pentru educatie sunt atat de bine luate in considerare incat, la nivelul Uniunii Europene au facut obiectul unor initiative concrete.
Astfel, Parlamentul European, prin Declaratia Scrisa 30.11.2011 privind introducerea programului „șahul în instituțiile de învățământ” în sistemele educaționale din Uniunea Europeană, aduce in lumina o serie de argumente pentru utilizarea sahului ca instrument in educatie.

Pentru mediul de business, practicarea atat a sahului cat si a jocului de Go pot aduce reale beneficii.

Este stiut ca rolul managerilor de nivel superior implica creionarea unei viziuni de ansamblu, a unei strategii de dezvoltare a afacerilor – a unei strategii de marketing – adjudecarea unei cote de piata cat mai mare, generarea unui plan cu obiective strategice, tactice si adaptarea in permanenta a acestuia – imbunatatirea continua – tinand cont si de “mutarile” adversarului – de actiunile concurentei si de evolutiile din mediul extern.

muranos.roDe curand am inceput sa ma apropii de universul jocului de Go.


Am constatat ca acest “joc” este luat in considerare foarte serios in studii, cercetari si analize si ca este utilizat atat in afaceri cat si in educatie sau in multe alte domenii.

Am “descoperit” intamplator o analiza foarte complexa si documentata “MODELUL JOCULUI GO ÎN CERCETAREA POLITICII INTERNAŢIONALE” efectuata de Dr.Mateusz HUDZIKOWSKI – doctor în ştiinţe politice, Secretarul Consiliul Societăţii Geopolitice poloneze, conducătorul echipei de cercetare a teoriei jocului şi redactor-şef al revistei „Geopolityka.net”, Polonia.

Citez cateva pasaje, care mi-au dat de gandit, din acesta lucrare:      top page

“Jocul Go a fost luat deja tratat de către cercetători. A fost analizat ca o modalitate de a înţelege cultura politică şi cea de afaceri din Asia de Est, precum şi gândirea strategică regională. Este, de asemenea, un bine-cunoscut instrument folosit în procesul de învăţare şi formare din multe domenii diferite, cum ar fi psihologia, managementul, ştiinţele cognitive. Prin analogie, se poate aplica în cercetarea în domeniul ştiinţelor politice. Politica globală poate deveni un obiect de cercetare efectuat cu ajutorul jocului Go. Teoria jocului pune o puternică bază teoretică şi metodologică pentru aplicarea jocului Go în domeniul ştiinţelor politice.

[…] Elementele de gândire strategică chineză tradiţională, de exemplu, cele descrise în vechiul tratat de strategie Arta Războiului (scris de Sun Tzu), ar putea i încă actuale şi merită să ie cunoscute. D. Lai susţine faptul că din punctul de vedere al textului lui Sun Tzu, războiul nu este limitat la un simplu conlict militar, ci este alcătuit din mai multe domenii, inclusiv politica şi diplomaţia.
Din acest motiv, fiecare concept chinezesc militar sau strategic poate fi legat de lumea politică: în acest cadru larg, arta războiului este, în esenţă, un proces de diplomaţie; lupta războiului este doar diplomaţie prin alte mijloace.

viziune strategicaAcest mod chinezesc de a percepe războiul (şi orice tip de conlict militar sau relaţii militare între actorii politici) este, aşadar, similar cu gândirea europeană. Carl von Clausewitz, clasicul strateg prusac, a spus că „războiul este continuarea politicii prin alte mijloace”. Această frază ar putea i inversată şi adaptată şi mai bine din punct de vedere chinezesc: politica, la fel ca şi diplomaţia, comerţul, şi chiar relaţiile psihologice dintre adversari completează conlictul militar. Aceste aspecte „civile”, împreună cu aspectul militar, creează fenomenul care poate i numit „competiţie”

[…] Cu toate acestea, în opinia lui Lai, există câteva „diferenţe izbitoare”, şi ambele părţi, atât chinezii, cât şi occidentalii, încearcă să obţină unele cunoştinţe despre gândirea strategică a celeilalte părţi. Europenii şi americanii studiază strategia chineză, în timp ce chinezii fac cercetări asupra modului de gândire occidental. Diferenţa dintre cele două sisteme ilozoice este evidentă. Războiul şi politica, precum şi afacerile, sunt percepute în versiunea asiatică ca provocări pe termen lung, caz în care răbdarea şi gândirea strategică sunt necesare. Pe de altă parte, în lumea occidentală, perspectiva pe termen scurt este mai populară, venitul instant din investiţii este mai important, iar un conlict este mai degrabă o chestiune de agresiune şi dinamică decât de răbdare şi efect static. Aceste semne distinctive ale diferenţelor culturale sunt adesea evocate în publicaţiile de afaceri din China şi Asia de Est în general.      top page

[…] Dar dacă răbdarea în schimbarea rapidă de mediu, planiicarea pe termen lung, concentrarea asupra unor obiective pe termen lung şi tenacitatea în realizarea proiectelor asumate, în ciuda obstacolelor pe termen scurt, sunt într-adevăr deosebit de accentuate în unele zone de cultură din Asia de Est, ar i un avantaj să cunoaştem acest lucru, chiar dacă nu suntem oameni de afaceri, ci cercetători în ştiinţe politice.

viziune strategica[…]Între timp, putem presupune că jocul Go este un instrument util pentru un cercetător sau un academician. Ar putea i aplicat în vederea dezvoltării gândirii strategice, a abilităţilor de negociere sau a răbdării în relaţiile internaţionale. Pe scurt, acest joc ar putea avea unele virtuţi educative pentru un cercetător sau un student.

[…] Propunerea de a învăţa din jocul de go în diverse domenii nu este nouă. Similar cu jocul de şah, care a fost implementat în linii mari în domeniul educaţiei, jocul Go a fost de asemenea considerat un instrument util în comunicare, educaţie şi psihologie.
Economia şi managementul sunt discipline adiţionale.
Acest joc este studiat în universităţi de către matematicieni, cognitivişti, istorici, economişti. Este utilizat ca metodă de predare, dar şi în formarea în afaceri.
Studiile politice par să fie subreprezentate aici.”


Am primit de la Doamna Arhitect Tarita Cimpeanu Elena Otilia – Presedinte Federatia Romana de Go vorbe frumoase despre experienta personala cu jocul de Go:

viziune strategica“Am descoperit go-ul mult mai tarziu decat mi-as fi dorit. La varsta de 37 de ani am cunoscut un baiat, jucator de go, care mi-a insuflat dragostea si pasiunea pentru acest joc.
Probabil ca nu a fost o decizie imbucuratoare cand mi-a prezentat jocul sau, intrucat in scurt timp m-am indragostit de go, nu de el.

A inceput o lupta personala cu aceasta pasiune, pentru ca imi consuma foarte mult timp, imi rapea inclusiv din orele de somn.
Am inceput sa fac probleme, sa urmaresc partide celebre, sa particip la concursuri.
Cu cat joc mai mult, cu atat mi se pare mai fascinant. Parca fiecare partida este o batalie din viata reala. La cativa ani dupa descoperirea acestui joc, comunitatea de go din Romania m-a adoptat efectiv, propunandu-ma Presedintele Federatiei Romane de Go.      top page

Baietii mei joaca si ei, iar eu, ori de cate ori cunosc oameni noi, vorbesc despre acest joc si incerc sa-l promovez.
Mi se pare fantastic pentru beneficiile pe care le are asupra psihicului.
Go-ul te invata sa fii perseverent, prudent, diplomat, sa gandesti strategic.
Mai mult decat atat, go-ul, mie personal, mi-a imbunatit miraculos memoria si atentia.
De aceea nu am retineri sa afirma ca acest joc este divin.”


Incercand sa inteleg si sa prezint universul acest joc, am primit de la Marius Ion, antrenor de go, un articol pe care il public in continuare:

Weiqi (Go): Arta marțială a savanților

Dacă pe o altă planetă există ființe raționale, atunci acelea joacă go.
– Emanuel Lasker, fost campion mondial de șah –

Cea de-a doua dintre cele patru arte chinezești se numește “qi” și se referă la jocurile inteligente desfășurate pe table de joc. Alături de celelalte 3 arte (Qín – arta muzicală; Shū – caligrafia chineză; Huà – pictura chineză), Qí este arta marțială a savanților, deoarece necesită tot atâta concentrare și tehnică precum artele marțiale fizice și, cu certitudine, este o provocare pentru creier.

Astăzi, jocul se numește Weiqi (“jocul de-a înconjuratelea”) în China, Igo în Japonia, Baduk în Coreea și Go în lumea occidentală.

Ce calități pot fi antrenate prin go?              top page

Viziune strategică.
Go este cel mai vechi joc de strategie din lume.
Mulți strategi se inspiră din acest joc, atât în armată, cât și în lumea afacerilor.

Mare jucător este cel care menține o viziune dublă: se concentrează pe vizualizarea locală a luptei în curs de desfășurare, fără a pierde din vedere imaginea de ansamblu.
Lumea afacerilor nu este diferită.
viziune strategicaDirectori ai marilor companii japoneze utilizează principii din go pentru a stabili strategii de ansamblu pentru următorii 25 de ani, în timp ce rezolvă problemele din viața de zi cu zi.

Concentrare.
Goul ajută la creșterea nivelului de concentrare, fără ca persoana să realizeze că durata maximă de păstrare a atenției se îmbunătățește.

Perseverență.
Perseverența este cheia succesului. Oamenii care nu renunță au mult mai multe șanse de a reuși. În jocul de go, un jucător poate fi pierdut pe tot parcursul meciului și poate inversa situația aproape de sfârșitul meciului.

Creativitatea.
Creativitatea este abilitatea de a vedea soluții acolo unde alții nu văd nimic. Goul este plin de situații în care, la prima vedere, nu există nici o cale de ieșire, dar după o analiză mai detaliată căile încep să apară. În prezent, acest tip de atitudine este cheia.

viziune strategicaCompetitivitate și autodepășire.
Goul este un joc extrem de competitiv, imaginând viața ca o tablă de 361 puncte, în care victoria poate fi obținută la o jumătate de punct. Dar accentul real este pe autodepășire. Scopul real al jocului este să vă îmbunătățiți forța la fiecare joc, pâstrând o atitudine respectuoasă față de adversar.

Leadership.
Într-un joc în care nu există nici un factor de noroc, ci doar abilitatea jucătorilor, conceptul de inițiativă este esențial. Jucătorii puternici știu să câștige menținând inițiativa și atacând continuu adversarul.
Goul este un joc de sincronizare: există momentul potrivit pentru mutarea potrivită.
În viață, acest lucru înseamnă a nu pierde oportunități. Marii lideri au avut întotdeauna inițiativa și simțul oportunității.

Echilibru.
Jocul de go dezvoltă un sentiment acut de echilibru: o piatră plasată în locul nepotrivit poate avea consecințe catastrofale pentru restul meciului.
viziune strategicaScopul jocului este de a zdrobi inamicul, dar doar crescând presiunea un pic mai mult decât el. În lumea afacerilor acest lucru nu este diferit. Monopolurile sunt interzise și va exista întotdeauna concurență.      top page

Răbdare.
Imperiile nu au fost construite într-o singură zi, ci cu dăruire și efort în timp. Un joc de go are, în medie, peste 250 de mutări (mai mult de 5 ori decât un joc de șah), ceea ce contribuie la elaborarea unei viziuni pe termen lung.

Autocontrol.
Puterea fără control este nimic. Secretul puterii umane constă în capacitatea de a utiliza această energie și de a o canaliza spre partea pozitivă. Goul ne învață abilitatea de a nu lăsa eșecurile să ne afecteze și de a face față victoriilor cu seninătate. Administrarea succesului poate fi grea. Goul ne ajută să facem primul pas spre înțelepciune.

telekom.ro Raționament logic și intuiție.
Șahul folosește doar emisfera cerebrală care reglementează partea rațională a creierului.
Go-ul operează cu ambele emisfere cerebrale, atât logic, cât și intuitiv. Putem juca genial doar intuitiv, deoarece se dezvoltă, în același timp, percepția spațială.

Curaj și renunțare.
Pentru că este un joc de cucerire, goul ne cere să ne dezvoltăm curajul. Dar, de asemenea, ne putem exersa și capacitatea de a renunța, deoarece este adesea necesar să sacrificăm pietre sau grupuri întregi în favoarea victoriei finale.

Capacitate de decizie.
Deoarece fiecare mutare poate transforma radical situația pe tabla de joc, suntem forțați să reevaluăm continuu echilibrul jocului.
Este interzis în go să iei mutarea înapoi: în viață nu ne putem întoarce, ci mergem numai înainte.

viziune strategicaJocul are o vechime de peste 4000 de ani, existând mai multe legende legate de apariția sa. Una dintre legende spune că Împaratul Yao le-ar fi cerut învățaților de la curte să inventeze un joc pentru a-l “lumina” pe fiul sau delăsător, Danzhu, și pentru a-l învăța astfel tactică și strategie militară. Altă legendă se referă la posibilitatea ca jocul să fi fost un aparat utilizat de cosmologii chinezi pentru a ghici viitorul, simulând relațiile și legăturile Universului pentru a fi aplicate la nivel individual. Primele atestări documentare datează din vremea lui Confucius (secolul 6 î.Ch.).

“Furat” de japonezi în jurul anului 700 d.Ch. și dus de aceștia până la perfecțiune, ca singura artă marțială a gândirii, jocul de go a ajuns în Europa în urmă cu 150 de ani. Astăzi, este jucat de peste 60.000.000 de jucători legitimați în peste 70 de țări, dintre care 36 de țări europene.

Cât de greu este să joci go?            top page

Goul are cel mai ușor set de reguli dintre toate jocurile logice cunoscute, chiar dacă este greu sa fie înțelese dacă sunt doar scrise.
feliz.ro Practic, durează doar câteva minute pentru a învăța cum să plasezi piesele negre și albe pe intersecțiile caroiajului de 19×19, cum să înconjori piesele adversarului și să le capturezi și cum să faci teritoriu și să controlezi mai mult de jumătate din tabla de joc, pentru a câștiga.

Totuși, deși din acest punct de vedere goul este cel mai ușor joc logic din lume, atunci când vorbim despre tactică și strategie, despre posibilitatea de a deveni “maestru”, începem să vorbim despre cel mai complex joc din lume și despre întreaga viață ca perioadă necesară pentru a-l cuprinde și înțelege la nivel înalt. Sunt atât de multe posibilități de a combina piesele pe tabla de 19×19, încât vorbim despre un număr astronomic. Un matematician a calculat un număr de aproximativ 10 la puterea 778 de variante posibile pe tabla de go.

Acum, după ce am aflat atâtea lucruri despre acest joc, ne mai putem mira de faptul că personalități precum Mao Zedong, John Nash (laureat Nobel pentru economie, a cărui biografie a fost prezentată în filmul “A Beautiful Mind”, unde apare și jocul de go…), Bill Gates, Albert Einstein sau Barack Obama au fost sau sunt jucători de go?

imperiale.ro Ne mai putem mira că tot mai mulți occidentali consideră goul ca poarta ideală spre înțelegerea culturii și filozofiei asiatice?

Marius Ion,
Antrenor de go

Despre mine și proiectul meu

Am 54 de ani, împliniți anul acesta.
Sunt instructor și antrenor go de 6 ani, absolvent al cursurilor Centrului Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor, din subordinea MTS.

În tinerețe, am fost jucător de șah (categoria a II-a si o norma de categoria I), șahul fiind pasiunea adolescenței mele până în ziua în care am descoperit goul.
Am învățat jocul de go încă de când a pătruns în România, din 1983, fiind unul dintre participanții la primul Campionat Național, în 1986, la Cluj-Napoca.

Din septembrie 2013 până în iunie 2017 am fost instructor de go la Clubul Sportiv Orășenesc Voluntari 2005.
În prezent, colaborez cu Școala Gimnazială 179 din București (unde se joacă go de peste 10 ani!), cu Școala Gimnazială Petre Ghelmez și cu Cuib after-school.
Am în acest moment un număr de aproximativ 40 de elevi.
Câțiva dintre elevii mei sunt medaliați la Campionatele Naționale de Juniori, ei fiind cooptați în lotul de perspectivă al României.

ACS Hikaru București a fost în ultimii doi cel mai medaliat club la Campionatele Naționale de Go pentru Juniori, iar echipa clubului, deși formată din juniori, este triplu medaliată la Campionatul Național pe Echipe.
Cel mai bun elev al meu, George Gigoi 1 dan, a fost acceptat la EGF Academy – academia de go a European Go Federation, concepută special pentru a forma viitorii jucători de mare valoare din rândurile copiilor talentați, unde antrenamentele sunt susținute de mari jucători europeni, cu ranguri de peste 6 dan.
De asemenea, unii dintre elevii mei au fost acceptați la antrenamente de către Sensei Cătălin Țăranu 5 Dan profesionist, antrenor al Lotului Național al României.

În 2014 am funcționat ca secretar general al FRGo.                      top page

În acești 6 ani am organizat mai multe concursuri destinate copiilor, atât sub egida FRGo (etape de Cupa României și Campionate Naționale), cât și în organizarea exclusivă a clubului.


Vezi articole cezariulian.ro “Inspiratie Pentru Afaceri” – blog teme business si servicii B2B:

Competițiile de șah și abilitățile de business Despre turnee șah și performanta
Festivalul International de Sah SAHUL – Dezvoltare aptitudini si abilitati
Share: