Revista online Articole UN COPIL SPECIAL: IONUȚ MIHNEA OGNEAN - ...

UN COPIL SPECIAL: IONUȚ MIHNEA OGNEAN – CAMPION MONDIAL ȘI EUROPEAN LA ȘAH

-

promovare online

Pe 11 august când scriu aceste cuvinte este Ziua Internațională a Fiului și Fiicei.
Asta înseamnă că fiecare dintre noi este sărbătorit.
În context, un cititor fidel al revistei noastre propune un subiect interesant… copiii șahiști.

Ionuț Mihnea Ognean este campion mondial şcolar la şah (ediţia 2011, Cracovia, Polonia), la categoria 7 ani!

Anii au trecut, adversarii au fost mult mai puternici, dar nici Ionuţ nu s-a lăsat şi a obţinut o nouă performanţă foarte bună, respectiv cea de la Campionatul Mondial Școlar de Șah, care a avut loc la Iaşi. De această dată la categoria 13 ani.

Personal, am avut plăcerea să îl cunosc la Bucureşti, la festivitatea de premiere organizată la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului, acolo unde a fost felicitat, de preşedintele României.
Un copil exemplar, mi-a plăcut de el de la prima vedere.
Apoi, ani de-a rândul l-am urmărit în concursuri și comentam performanțele sale cu primul său antrenor Barátosi Iosif-Gavril.

Ionuţ Mihnea Ognean s-a născut la data de 30 martie 2004.
Începe șahul la vârsta de 5 ani și jumătate (septembrie 2009), la Clubul Sportiv Școlar Târgu Mureș, alături de Barátosi Iosif-Gavril, antrenor la C.S.Ș. Târgu Mureș, la îndrumarea fostului component al clubului, Anton Teodor, astăzi maestru internațional.

După trei luni de antrenamente la club, puștiul participă la primul concurs, organizat în decembrie 2009 – respectiv Cupa Moș Nicolae, grupa de vârstă 8 ani, unde se clasează pe primul loc. Anul 2010 este primul an când Mihnea participă la Campionatele Naționale de Juniori de la Voineasa (avea atunci 6 ani), unde se situează pe locul 32, din 69 de concurenți.
Din acel moment începe antrenamentele particulare și, implicit, crește frecvența deplasărilor la clubul din Târgu Mureș. Practic, zilnic, Mihnea (când cu părinții, când cu bunicii), a făcut naveta Reghin – Târgu Mureș, Târgu Mureș – Reghin. Apoi a urmat naveta Reghin – București, dar au urmat și deplasările frecvente la centrele de pregătire centralizată de la Călimănești – Căciulata, Eforie-Nord sau Snagov.


promovare online:

promovare online

Însă, începând cu 2011, rezultatele încep să apară: Mihnea a devenit campion național la șah clasic în anul 2011-B8, 2012-B8, 2017-B14; vicecampion național în anul 2013 B10, 2015-B12, 2016-B12 și a obținut locul 3 în 2014 B10; campion național la șah rapid în anul 2015-B12; vicecampion național în anul 2013-B10, 2015-B12, 2017-B14 și locul 3 în 2011-B8, 2016-B12; campion național la dezlegări în anul 2012-B8, 2013- B10, 2015-B12, 2016 B12 și locul 3 în 2011-B8, 2014-B10; campion mondial școlar în anul 2011-B7 la Cracovia/ Polonia; vicecampion mondial școlar în anul 2013-B9 la Halkidiki/Grecia ; Locul 3 la Campionatul Mondial Școlar în anul 2017-B13 la Iași/România; campion european la șah rapid si dezlegări în anul 2013-B10 la Budva/ Muntenegru; vicecampion european la șah clasic în 2015 –B12 la Porec/ Croația; Campion național la seniori – amatori în anul 2015 la Iași/ România. Totodată, în urma rezultatelor obținute pe plan internațional, Mihnea a apărut în Topul celor mai buni 10 șahiști români în anii 2011, 2013 și 2015. Mihnea a devenit campion național școlar.

Responsabili pentru aceste performanțe al lui Mihnea sunt: domnul profesor Barátosi Iosif-Gavril – primul său antrenor, cel care l-a învățat primii pași în șah și alături de care reușește să obțină primele succese (cum ar fi tittlul de campion mondial școlar sau cel de campion național), MI Mihai Ghindă, MI Barátosi Dániel și MMI Jianu Vlad. I-au fost mereu alături părinții, fapt ce a contat enorm pentru el.
A devenit campion național pe echipe la juniori, categoria B 18 ani, la șah-rapid, alături de Farcádi Hunor și Victor Văsieșiu, victorie obținută în București, între 21-29 iulie 2017.

Performanțele au continuat alcătuind un palmares lung și meritat.


promovare online:

Micul șahist
Simultan de șah susținut de MMI Mihail Marin pe data 22 august la Grand Hotel Continental București pentru jucători în echipă: Un senior + micul pasionat de șah.
Detalii: https://cezariulian.ro/…/avanpremiera-festivalului-chess-c…/

Samuel Reshevsky, la opt ani, simultan cu mai mulți maeștri de șah deodată în Franța, în 1920

Nota:
Informatii despre acesta poza am gasit pe: https://rarehistoricalphotos.com/samuel-reshevsky-age-8-france-1920/

Aristotel Bunescu
Aristotel Bunescu
Aristotel Bunescu Aristotel Bunescu a condus, în calitate de redactor șef, ziarul național Tineretul Liber; a lucrat peste 30 de ani la AGENȚIA NAȚIONALĂ DE PRESĂ AGERPRES, la departamentele politic, cultură, sport; este realizator de emisiuni de radio și televiziune, a scris la agențiile naționale de presă AM PRESS, AMOS NEWS, MAGNA NEWS, etc A avut rubrică de artă și cultură în revistele NAȚIUNEA, TOP BUSINESS și OPINIA NAȚIONALĂ. Deține mai multe premii de presă, vorbește la vernisaje de artă plastică și la alte evenimente culturale, sportive, sociale. Pentru asta are colecție de … papioane. A scris mult despre evenimentele muzicale de la Ateneu, Conservatorul București, Operă și Operetă, concertele de la Sala Radio, despre scriitori, actori de teatru și cinema, sculptori și dansatori. Peste două decenii a fost gazetar pe probleme internaționale, făcând numeroase călătorii la instituțiile europene unde a fost corespondent special la Consiliul Europei și NATO. În prezent este: Președintele Departamentului de Critică și Istorie a Artei, din cadrul Uniunii Creatorilor Profesioniști Editor la Agenția de presă culturală și sportiva Date de contact: Email: aristotel.bunescu1@gmail.com Tel: 0724394318

Postări recente:

Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 – 1940 (XVIII). Sadoveanu intervine: nebunul va fi „adjutant”, iar calul – „cavaler”

„Revista de Șah”, recent devenită „organ oficial al Federației Române de Șah”, publică în deschiderea acestui număr, 2/ 15...

Sinteza unei reuniuni a superlativelor – Conferința “Dezvoltare și inovare în afaceri”, ediția a V-a

Încep aceste rânduri în zorii zilei de 27 februarie, 2021, când calendarul ne arată că pe cer apare Luna...

Farmecul discret al stampelor japoneze

Boierițe și boieri dumneavoastră. Vă semnalez un important eveniment plastic din aceste zile. Dar, mai întâi puțină istorie recentă,...
promovare online

Festival Chess Corporate Pallas Athena

Turneul Anului Nou Pallas Athena, Ediția 2021

Turneu online 29.12.2020, ora 18:00 Sistem Elvețian, 5 runde Ritm de joc:...

Turneu corporate șah online

Participa la European Online Corporate Championship si poti castiga...
promovare online
promovare online:

Chess Business Clubclub dezvoltare personala
Despre sah si business, networking