Revista online Articole Spinoza și superstițiile

Spinoza și superstițiile

-

promovare online

N-aș vrea să apuce ziua să treacă fără să fac o scurtă mențiune: pe 21 februarie 1677, acum 344 de ani, murea la Haga, la doar 44 de ani, Benedict de Spinoza, unul dintre fondatorii raționalismului care a contribuit atât de mult la profilul culturii occidentale. Concepțiile sale l-au condus la excomunicarea din sinagogă, dar dacă nu era evreu, ci creștin, probabil că Biserica ar fi fost cea care l-ar fi excomunicat.

Imagine de epocă voit defăimătoare a lui Spinoza, descris ca „evreu și ateist”

După ce și-a luat herem-ul (echivalentul anatemei), a renunțat la numele evreiesc de Baruch și l-a adoptat pe cel latin de Benedict – practic, același lucru, ambele însemnând „binecuvântat”. Păcatul lui Spinoza pare să fi fost ceea ce azi e un lucru comun în rândul necredincioșilor, dar și credincioșilor, evrei sau creștini deopotrivă: Biblia – în special Vechiul Testament, căci acesta era în aria lui de „competență” – nu trebuie luată ad litteram; ceea ce contează e spiritul ei, ci nu litera, tributară contextului istoric și social.

Spinoza nu a fost ateu, cum s-a crezut cam o sută de ani după moartea sa, potrivit unor interpretări din epocă. El a argumentat că atitudinea morală corectă este să credem că Dumnezeu există, că el e cauza supremă a tot ceea ce este și că omul trebuie să-și trateze aproapele așa cum ar dori el să fie tratat de către acesta.

Tocmai pentru că îi dă lui Dumnezeu rolul suprem, Spinoza nu crede în miracole, superstiții sau, cum s-ar spune azi, teorii ale conspirației. Universul e guvernat de legea divină, eternă și imuabilă; de aceea, miracolele –  definite ca violări ale legilor naturii create de divinitate – nu pot fi acceptate. Așa-zisele fenomene sau evenimente miraculoase au resorturi raționale, științifice, iar faptul că nu le știm încă explicația, nu înseamnă că aceasta nu există și că nu va putea fi descoperită. 

Tot azi, pe 21 februarie, a murit (asasinat) Malcolm X, inițiator al unui fel de naționalism de culoare. S-a întâmplat în 1965. Dacă tot suntem la acest capitol al știrilor „comemorative”, mai adaug doar că tot într-o zi de 21 februarie, în 1925, a apărut eleganta revistă ”The New Yorker”; s-a lansat, în 1848, Manifestul comunist al lui Karl Marx și Friedrich Engels; și a început, în 1916, epuizanta bătălie de la Verdun. 

_____________

Foto: Gordon Johnson/ Pixabay

Ionut Iamandi
Ionut Iamandi
Ionut Iamandi este jurnalist la Radio Romania Actualitati cu o experienta de presa de peste 25 de ani. A fost Redactor la sectia romana a BBC World Service de la Bucuresti si Londra si redactor sef la adevarul.ro comentator pe teme de actualitate si istorie recenta la saptamanalul cultural Dilema Veche si la revista Historia. Autor al volumelor “Anul electoral 1946. PCR in campanie la radio” – editura Vremea 2019 si “Saptamani interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon 2020.

Postări recente:

Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 – 1940 (XVIII). Sadoveanu intervine: nebunul va fi „adjutant”, iar calul – „cavaler”

„Revista de Șah”, recent devenită „organ oficial al Federației Române de Șah”, publică în deschiderea acestui număr, 2/ 15...

Sinteza unei reuniuni a superlativelor – Conferința “Dezvoltare și inovare în afaceri”, ediția a V-a

Încep aceste rânduri în zorii zilei de 27 februarie, 2021, când calendarul ne arată că pe cer apare Luna...

Farmecul discret al stampelor japoneze

Boierițe și boieri dumneavoastră. Vă semnalez un important eveniment plastic din aceste zile. Dar, mai întâi puțină istorie recentă,...
promovare online

Festival Chess Corporate Pallas Athena

Turneul Anului Nou Pallas Athena, Ediția 2021

Turneu online 29.12.2020, ora 18:00 Sistem Elvețian, 5 runde Ritm de joc:...

Turneu corporate șah online

Participa la European Online Corporate Championship si poti castiga...
promovare online
promovare online:

Chess Business Clubclub dezvoltare personala
Despre sah si business, networking