Revista online Articole Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 - 1940...

Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 – 1940 (I).

-

promovare online

Primii pași

Rubrica „Diagonala turei” continuă, dar direcția se schimbă. În loc de povestirile de până acum, încep de azi prezentarea – pe cât posibil contextualizată – a fiecărui număr disponibil al „Revistei Române de Șah”, cea mai veche și mai bogată publicație periodică șahistă din România. Revista a însoțit aproape permanent istoria modernă a șahului din țară, din 1925, anul apariției primului său număr, până în 1992.

Am spus că încep o serie de articole despre istoria „Revistei Române de Șah”, dar mai corect este să precizez că de fapt reîncep să scriu despre ea. Acum mai bine de trei ani am publicat în dilemaveche.ro mai multe articole privind o altă perioadă din viața revistei, cea dintre 1947 și 1950. Ca și cu prilejul anterior menționat, și de această dată mă voi folosi de exemplarele revistei încărcate pe site-ul stere.ro, din care reiterez rugămintea ca în cazul în care au posibilitatea, cititorii și colecționari să ne ajute cu numerele absente din seria recuperată până acum.

Îndeobște, se știe că prima carte de șah în limba română, „Amiculŭ Joculu de Scachu Teoreticu și Practicu” a fost publicată de Adolf Albin (1848 – 1920) în anul 1872. Aici sunt menționați mai mulți jucători ai vremii, din București sau din provincie, printre care violonistul Ludwig Wiest, maiorul Scheletti, doctorul Theodorescu, profesorul Sternfeld, judecătorul Câmpineanu. Un amator învederat de șah amintit în cartea lui Albin este Manolache Costache Epureanu, prim ministru în mai multe rânduri, protagonist al unei schițe de Ion Luca Caragiale, în care politicianul conservator joacă șah în separeul unui restaurant, în loc să prezideze o ședință urgentă de guvern. Potrivit lui Ion Gudju, membru fondator al Federației Internaționale de Șah, Manolache Costache a ajuns la un moment dat să întâlnească șahiști vestiți, cum ar fi Johannes Zukertort, cu care ar fi jucat o partidă la Breslau, în Germania, în 1859[1]. Informația este însă dubioasă; în 1859, Zukertort avea 17 ani și potrivit unor istorici, abia din 1861 urma să învețe șah cum trebuie studiind manualul de epocă al lui Bilguer.


Însă istoria tipăriturilor consacrate exclusiv șahului de pe teritoriul actual al României nu începe cu „Amiculu…”. Ion Gudju scrie că în 1830 apărut la Iași o lucrare de 25 de pagini care poartă pe pagina de gardă, cu caractere chirilice, următoarea însemnare: „Giocul șatranci, tălmăcire de F. Rujințki, anul 1830, april 4 zile, Eși”. „Manuscrisul de la 1830”, cum e intitulat documentul aflat la Biblioteca Academiei, este în rest în franceză și, potrivit lui Ion Gudju, ar reprezenta traducerea manualului „Jocul de șah expus în ordine sistematică”, publicat în 1824 de vestitul șahist rus A. D. Petrov.

Dar chiar mai veche decât „Manuscrisul de la 1830” este culegerea de partide de șah apărută la Oradea pe la 1784. Culegerea este în limba latină și e prezentată de profesorul Constantin Mălinaș ca fiind „prima carte de șah tipărită pe teritoriul României”. Intitulată „Informationes speculativae et practicae de ingenioso et artificiali scruporum luso, SCHACH, vulgo sic nuncupato”, cartea este redactată după vestita lucrare „Essai sur le jeu des echecs”, publicată în Franța în 1737 de către unul dintre primii maeștri de șah cunoscuți, Philipp Stamma, matematician și filozof de origine persană. Interesantă însă este introducerea cărții, semnată cu inițialele „P. F. G.”, despre care Constantin Mălinaș a scris că îi aparțin preotului greco-catolic Georgiu Fărcaș. Semnificația prefeței, potrivit profesorului orădean, este că în acele vremuri, la Oradea „se juca şah, existau iubitori ai acestui joc inventiv”[2].

Oradea nu e menționată aici întâmplător. Mai bine de un secol mai târziu, în 1896, tot aici apare și prima revistă de șah tipărită pe teritoriul actual al României. Revista este în limba maghiară, are patru pagini pe număr și publică în general trei secțiuni: una de probleme, una de partide și o rubrică de știri în pagina IV. Tot la Oradea e mutată în 1880 revista „Familia” scoasă de Iosif Vulcan. Revista găzduia încă din 1871, pe când era tipărită la Pesta, prima rubrică de șah în limba română cu caractere latine[3].

Abia în 1914 apare la București prima revistă în românește consacrată exclusiv șahului. Revista intitulată „România șahistă” este scoasă de Ion Gudju, care pe atunci avea 16 ani. Liceanul nu a reușit să publice decât un singur număr, fiind copleșit – după cum a mărturisit mai târziu – de greutățile financiare ale unei asemenea întreprinderi. El perseverează, și în anul următor scoate revista „Șahul”, care însă înregistrează și ea numai două numere.

În sfârșit, după alți zece ani, în 1925, după ce trece și războiul, iar unificarea teritoriilor dobândite de România începe să se consolideze, survine un moment propice pentru apariția unei reviste de șah mai competitive și mai longevive. Este vorba chiar de „Revista Română de Șah”, care în primii trei ani de apariție s-a numit „Revista de Șah”. În tot acest interval, existau rubrici de șah prin ziare și alte publicații – precum „Universul”, „Adevărul”, „Gazeta sporturilor”, „Gazeta ilustrată”, „Ziarul științelor populare”; jumătate din „Recreațiunea” de la Iași (1912 – 1913) scoasă de Victor Costin era consacrată șahului – dar o revistă dedicată exclusiv șahului nu mai apucase a fi tipărită. Contextul era însă propice. Prin eforturile lui Ion Gudju fusese înființată Federația Română de Șah ca uniune a cluburilor („cercurilor”) de șah apărute mai recent sau mai demult în mai multe orașe din țară: București, Iași, Timișoara, Constanța, Botoșani, Galați și Câmpulung. Deși primită cu rezerve de șahiștii consacrați, mai ales de cei din Transilvania, după cum spunea Ion Gudju, federația avea să își dovedească utilitatea. De la șahul de cafenea, cum se juca înainte, a fost posibil ca în anii interbelici care au urmat să se pună bazele primelor competiții oficiale din țară – și așa au apărut și primii campioni la șah recunoscuți la nivel local sau național. Pentru ei și pentru ceilalți șahiști din țară, amatori sau profesioniști, era nevoie de o revistă de specialitate.

(va urma)

Foto: Coperta revistei „Șahul” publicată de Ion Gudju la București în anul 1915. Sursa: stere.ro

[1] Ion Gudju, Însemnări din lumea șahului”, Editura Sport – Turism, București, 1985, p. 12.

[2] Constantin Mălinaș, Preocupări academice la Oradea, 1788 – 1806, în „Cetatea Culturală”, nr. 82, Cluj-Napoca, octombrie 2008, p. 22.

[3] Anatole F. Ianovcic, Șahul artistic, Editura Sport-Turism, București, 1979, p. 17.


Ionut Iamandi
Ionut Iamandi
Ionut Iamandi este jurnalist la Radio Romania Actualitati cu o experienta de presa de peste 25 de ani. A fost Redactor la sectia romana a BBC World Service de la Bucuresti si Londra si redactor sef la adevarul.ro comentator pe teme de actualitate si istorie recenta la saptamanalul cultural Dilema Veche si la revista Historia. Autor al volumelor “Anul electoral 1946. PCR in campanie la radio” – editura Vremea 2019 si “Saptamani interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon 2020.

Postări recente:

Călătoria picturii prin timp

Încep fiecare zi privind calendarele. Voi aminti doar două dintre ele. Primul este pe birou, aici la Breaza, de...

Două sisteme, o emisiune: Metronom

Azi pare desuet ca un realizator de radio sau de televiziune să fie venerat. Considerat infailibil. Urmărit cu sfinţenie,...

Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 – 1940 (XIII). Iași: Un turneu jucat „cu ceasuri de la Berlin”

Numărul 13-14 din 15 iulie 1926, cu 16 pagini, plonjează direct într-o prezentare elogioasă a unui șahist ceh, inclusiv...
promovare online

Festival Chess Corporate Pallas Athena

Turneul Anului Nou Pallas Athena, Ediția 2021

Turneu online 29.12.2020, ora 18:00 Sistem Elvețian, 5 runde Ritm de joc:...

Turneu corporate șah online

Participa la European Online Corporate Championship si poti castiga...
promovare online
promovare online:

Chess Business Clubclub dezvoltare personala
Despre sah si business, networking