Stiri Stiri externe sah Campionatul Mondial de șah Rapid și Blitz, amânat în...

Campionatul Mondial de șah Rapid și Blitz, amânat în 2021

-

promovare online

16 octombrie 2020

Anul trecut, în anul de grație 2019, aproape 350 de jucători de șah din 48 țări diferite ale lumii de pe toate continentele s-au adunat la Moscova, în capitala Rusiei, pentru a participa la marea competiție cunoscută sub numele de Campionatul Mondial de șah Rapid și Blitz din 2019.

(În imagine este o fotografie din timpul ediției de anul trecut câștigată de norvegianul Magnus Carlsen, cu barbă, în stânga.)

Acest eveniment a crescut, în mod permanent, în importanță și popularitate, transformându-l într-una dintre competițiile noastre de vârf, aproape la egalitate cu Olimpiada de șah, spre exemplu, ori și meciul pentru acordarea titlului de Campion Mondial la șah versiunea clasică.

Din păcate, în circumstanțele actuale medicală, o astfel de adunare internațională de oameni nu ar fi fost posibilă.
Desfășurarea Campionatului Mondial de șah Rapid și Blitz în perioada Crăciunului, în 2020, adică peste foarte puțin timp, așa cum a fost planificat inițial, nu mai este posibilă.
Situația pandemiei din întreaga lume, dar și marile provocări în materie de organizare, ce nu pot fi rezolvate ușor pentru un eveniment, competiția nu se poate desfășura în mod normal.
Având în vedere situația actuală medicală, Federația Internațională de Șah, pe scurt FIDE, a decis să amâne ediția din 2020 a Campionatului Mondial de șah Rapid și Blitz.

FIDE care oferă acest subiect cititorilor revistei noastre de specialitate, în afară de cultură și business, ne asigură că va face tot posibilul, ca în primăvara anului viitor, acest turneu mondial să se poată desfășura.
Este o decizie pe care comunitatea șahiștilor din întreaga lume o primește cu mare regret, din mai multe motive.
În primul rând, este retezată, din temelii, o bucurie adevărată, să te poți confrunta cu cei mai buni șahiști ai planetei.
În al doilea rând este vorba despre marea vizibilitate a competițiilor de șah rapid și blitz. Scriu aceste cuvinte cu gândul la faptul că televiziunile, chiar și posturile de radio, ziarele, marile agenții de presă internaționale, nu mai vorbesc de site-urile de șah din întreaga lume nu pot urmări, cu sufletul la gură, o competiție de peste patru ore, chiar dacă ea are loc la cel mai înalt nivel.
Azi, oamenii nu mai au timp. Cum poți să vezi o tablă de șah unde se așteaptă uneori și jumătate de oră pentru a împinge un pion un singur pătrat negru sau alb. În aceste condiții, oamenii din presa mondială, aici bag și televiziunile, în colaborare cu federația internațională de specialitate, dar și cu federațiile naționale au decis să acorde o mai mare importantă șahului rapid, ori variantei blitz, care în câteva minute este gata. Putem urgent să aflăm cine este câștigătorul.
Fostul copil teribil al șahului internațional, norvegianul Magnus Carlsen este actualul campion mondial la toate versiunile: șah clasic, șah rapid și șah blitz.
Este interesant de subliniat că omul nici nu a terminat liceul. A observat că nu mai are pentru ce să învețe, dacă banii veneau gârlă din competițiile de șah.
S-a făcut repede un consiliu de familie, în casa domnului Carlsen senior și s-a luat o decizie bună. Juniorul renunță la liceu, părinții își fac bagajele pentru a face permanent călătorii în jurul lumii, ca să susțină moral pe fiul lor. Acum, Magnus mai are și turnee unde merge singur, adică fără părinți, dar cu o mare echipă de antrenori și consilieri.
Să sperăm că în primăvara viitoare vom avea Campionatul Mondial de șah Rapid și Blitz.
Aristotel Bunescu – UZPR

Aristotel Bunescu
Aristotel Bunescu
Aristotel Bunescu Aristotel Bunescu a condus, în calitate de redactor șef, ziarul național Tineretul Liber; a lucrat peste 30 de ani la AGENȚIA NAȚIONALĂ DE PRESĂ AGERPRES, la departamentele politic, cultură, sport; este realizator de emisiuni de radio și televiziune, a scris la agențiile naționale de presă AM PRESS, AMOS NEWS, MAGNA NEWS, etc A avut rubrică de artă și cultură în revistele NAȚIUNEA, TOP BUSINESS și OPINIA NAȚIONALĂ. Deține mai multe premii de presă, vorbește la vernisaje de artă plastică și la alte evenimente culturale, sportive, sociale. Pentru asta are colecție de … papioane. A scris mult despre evenimentele muzicale de la Ateneu, Conservatorul București, Operă și Operetă, concertele de la Sala Radio, despre scriitori, actori de teatru și cinema, sculptori și dansatori. Peste două decenii a fost gazetar pe probleme internaționale, făcând numeroase călătorii la instituțiile europene unde a fost corespondent special la Consiliul Europei și NATO. În prezent este: Președintele Departamentului de Critică și Istorie a Artei, din cadrul Uniunii Creatorilor Profesioniști Editor la Agenția de presă culturală și sportiva Date de contact: Email: aristotel.bunescu1@gmail.com Tel: 0724394318

Postări recente:

Despre mentori în viața omului

Suntem suma întâlnirii cu oamenii care ne-au marcat existența Aceasta este concluzia la care ajungem după ce citim un dialog...

Surpriză mare la Oradea: Favoritul abia pe 3

Octombrie 2020 Vlad Jianu a câștigat, cu 7 puncte după 9 runde, Memorialul Mihai Carțiș, de la Oradea. Pe locurile următoare,...

Cărțile dau valoare vieții scriitorului DAN IACOB

MOTTO: ,,Cartea îndeplineşte nu numai minunea de a ne pune în contact cu semenii noştri în timp şi spaţiu; cartea...

Șahalul

Nu știu dacă e cel mai bun titlu. M-am mai gândit la hienă, dar și hiena are o demnitate...
promovare online

Scriitorul DAN IACOB: ,,Întâlnirea cu Noica mi-a marcat întreaga viață”

- Domnule Dan Iacob, după o foarte interesantă incursiune prin lume, prin spiritualitate, prin amintiri și revelații, vă invit...

Georgeta Bălașa și Anca Popescu, două suflete dedicate cărții, caută fericirea

Georgeta Bălașa și Anca Popescu, doi oameni de cultură, caută fericirea în cadrul unui dialog foarte interesant. Georgeta Bălașa este...

Festival Chess Corporate Pallas Athena

Turneu corporate șah online

Participa la European Online Corporate Championship si poti castiga...

Calendarul Festivalului Chess Corporate Pallas Athena, Editia a III-a

Perioada de concedii se apropie de final. Festivalul Chess Corporate...
promovare online
promovare online:

Chess Business Clubclub dezvoltare personala
Despre sah si business, networking