Revista online Articole BANI PENTRU VIITORUL SPORTULUI DE PERFORMANȚĂ, INCLUSIV PENTRU ȘAH

BANI PENTRU VIITORUL SPORTULUI DE PERFORMANȚĂ, INCLUSIV PENTRU ȘAH

-

promovare online

BANI PENTRU VIITORUL SPORTULUI DE PERFORMANȚĂ, INCLUSIV PENTRU ȘAH

Pentru multe echipe guvernamentale care s-au perindat, în ultima vreme, pe scaunele plușate de la Palatul Victoria, sportul nu a reprezentat, din păcate, o prioritate.
Dar, performanța nu se poate face doar cu tragere de inimă, cu generații mai determinate, ori cu finanțele date de familii.

Acum, iată suntem în stare să vă prezentăm un pas spre infinit făcut de Guvern.
Ajutor financiar pentru viitorul sportului

A fost aprobată Ordonanța de Urgență pentru acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță

Copiii născuți în perioada 01.01.2005-31.12.2014, care se vor legitima pentru prima dată la un club sportiv deținător al certificatului de identitate sportivă emis de Ministerul Tineretului și Sportului, vor primi un ajutor financiar sub formă de vouchere, în cuantum de 300 de lei pentru achiziționarea de echipamente sportive.


Guvernul a aprobat în ședința de joi, 3 septembrie, la inițiativa Ministerului Tineretului și Sportului, Ordonanța de Urgență pentru acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță. În prima fază a acestui program sunt disponibile 30.000 de vouchere.

Sprijinul financiar se adresează copiilor din sistemul de învățământ primar și gimnazial în primul rând pentru ca aceștia să poată practica un sport într-un cadru organizat și sigur în contextul actualei pandemii. De asemenea, sportul va contribui la educarea și formarea unei generații tinere pe baza valorilor pe care acesta le promovează: fair-play, respect, disciplină, spirit de echipă, și mai ales un stil de viață sănătos. Nu în ultimul rând, prin îndrumarea copiilor spre sport și practicarea lui în mod sistematic se asigură astfel și creșterea bazei de selecție pentru sportul de performanță. Astăzi, în România, sunt legitimați 80.123 de copii, din care activi sunt 54.948, față de 95.083 (74.499 activi) legitimați la nivel de seniori.

“Este o măsură urgentă a Guvernului în favoarea creșterii și motivării unui număr cât mai mare de copii în țară să practice sport în regim organizat, controlat și sigur. Importanța acestui sprijin pe care îl acordăm sub forma acestui voucher de 300 de lei pentru prima legitimare a unui copil la un club sportiv stă în primul rând în creșterea bazei de selecție pentru viitorul sport de performanță. Cu cât avem mai mulți copii care ajung să facă sport în mod regulat, serios, cu atât putem fi mai siguri că dintre ei se vor ridica viitori campioni ai României. Dincolo de performanțe sportul înseamnă în primul rând sănătate, o viață echilibrată și o educare în spiritul valorilor . Este doar una dintre măsurile prin care dorim să stimulăm sportul de masă, ajutându-i pe copii să descopere cât mai devreme plăcerea sportului. Din păcate, România ocupă un loc neonorant în ceea ce privește obezitatea infantilă și era nevoie de un sprijin, de o motivație în plus pentru copii să practice sportul.” a declarat Ionuț Stroe, Ministrul Tineretului și Sportului.

Ajutorul financiar se acordă de către Ministerul Tineretului și Sportului prin direcțiile județene pentru sport și tineret, respectiv Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București. Cererea de acordare a voucherului se depune de către părintele/tutorele legal la clubul sportiv, la care se va legitima pentru prima dată copilul, urmând ca tot de la club să ridice voucherul, după aprobarea dosarului.

Acesta se acordă pentru copiii care se legitimează pentru prima dată în cadrul unui club sportiv, începând de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe și până la data de 30 noiembrie 2020.

Voucherul reprezintă venit neimpozabil, este nominal și netransmisibil, cu o perioadă de valabilitate de 6 luni de la data tipăririi. Acest voucher va putea fi valorificat în magazine pentru cumpărarea de echipament sportiv în valoare de 300 lei.

Acum vine nevinovatul nostru comentariu.
Este mult?
Este puțin ?
Este suficient ?

Asta ne vor spune specialiștii.
Vom încerca, în perioada următoare, să aflăm și opinia lor.

Asteptam cu mare interes opiniile domniilor voastre!

Aristotel Bunescu – UZPR


Aristotel Bunescu
Aristotel Bunescu
Aristotel Bunescu Aristotel Bunescu a condus, în calitate de redactor șef, ziarul național Tineretul Liber; a lucrat peste 30 de ani la AGENȚIA NAȚIONALĂ DE PRESĂ AGERPRES, la departamentele politic, cultură, sport; este realizator de emisiuni de radio și televiziune, a scris la agențiile naționale de presă AM PRESS, AMOS NEWS, MAGNA NEWS, etc A avut rubrică de artă și cultură în revistele NAȚIUNEA, TOP BUSINESS și OPINIA NAȚIONALĂ. Deține mai multe premii de presă, vorbește la vernisaje de artă plastică și la alte evenimente culturale, sportive, sociale. Pentru asta are colecție de … papioane. A scris mult despre evenimentele muzicale de la Ateneu, Conservatorul București, Operă și Operetă, concertele de la Sala Radio, despre scriitori, actori de teatru și cinema, sculptori și dansatori. Peste două decenii a fost gazetar pe probleme internaționale, făcând numeroase călătorii la instituțiile europene unde a fost corespondent special la Consiliul Europei și NATO. În prezent este: Președintele Departamentului de Critică și Istorie a Artei, din cadrul Uniunii Creatorilor Profesioniști Editor la Agenția de presă culturală și sportiva Date de contact: Email: aristotel.bunescu1@gmail.com Tel: 0724394318

Postări recente:

Gerda Taro și moștenirile ei

Ca să-și descrie selecta colecție „Musai”, editura Art spune așa: găsiți aici, în această serie, cărțile care trebuie citite...

Partida lui Dumnezeu

- Antiphlogistine, periosteum, takadiastase, plasmon, ambrosia, Threlkeld, streptococcus, staphylococcus, micrococcus, plasmodium, Mississippi, Freiheit, Philadelphia, Cincinnati, athletics, no war, Etchenberg,...

Comisia Șah Online: România învinge Kazahstan

28 septembrie 2020 Știu, este o zi specială, analizăm rezultatele de la alegerile locale pe tot teritoriul României. Dar, nu trebuie...

Cea mai lungă partidă de șah din istoria modernă a avut peste 20 de ore

26 septembrie 2020 Mai mulți cititori fideli, ori ocazionali ai revistei noastre online de șah, cultură și business au solicitat,...
promovare online

Andrei Dunuță: ,,Șahul este o metaforă a vieții și a business-ului”

București, 25 septembrie, 2020 Domnul Andrei Dunuță m-a cucerit la lansarea revistei noastre. Prin urmare am dorit mult să vă prezint...

Reporterul grizonat

Cine nu are bătrâni, să-și cumpere. Zicala se adeverește încă o dată, recitind reportajele lui Felix Brunea-Fox. Reporterul grizonat...

Festival Chess Corporate Pallas Athena

Turneu corporate șah online

Participa la European Online Corporate Championship si poti castiga...

Calendarul Festivalului Chess Corporate Pallas Athena, Editia a III-a

Perioada de concedii se apropie de final. Festivalul Chess Corporate...
promovare online
promovare online:

Chess Business Clubclub dezvoltare personala
Despre sah si business, networking